Ne ocupăm de IT de peste 15 ani.
Suntem o echipă din București dedicată administrării infrastructurii IT pentru companiile românești. Oferim suport pentru utilizatori, gestionarea infrastructurii și securitate pe bază de abonament, cu termene de răspuns garantate contractual.
O parte dintre clienții noștri ne sunt alături de peste un deceniu.
Cine suntem.
HQ a fost fondată în 2004, în București, iar de peste 15 ani ne concentrăm pe un singur obiectiv: administrarea IT-ului pentru companii. Am colaborat în acești ani cu organizații diverse, de la companii antreprenoriale până la filialele locale ale unor grupuri internaționale, iar multe dintre aceste parteneriate continuă și astăzi.
Modul nostru de lucru a fost pus la punct în timp și este complet transparent. Întregul serviciu este inclus într-un abonament lunar calculat per utilizator, cu prețuri publice. Timpii de răspuns sunt asumați prin contract: cel mult o oră pentru incidentele critice și cel mult patru pentru cele standard, iar echipamentele sunt monitorizate 24/7. Lucrăm preponderent cu tehnologii Microsoft, inclusiv Microsoft 365 și Azure, alături de instrumente avansate de monitorizare și administrare de la distanță (RMM).
Certificări și tehnologii.
Administrăm tehnologii pe care echipa noastră le cunoaște temeinic, de la ecosistemul Microsoft și virtualizare, până la rețelistică, securitate și soluții de backup. Lucrăm cu parteneri tehnologici din aceste domenii, iar specialiștii noștri își mențin certificările la zi.









Avem, de asemenea, parteneriate, competențe și experiență cu echipamentele altor producători importanți din piața IT, precum Dell, HP, Lenovo, Asus sau Veeam.






























Ce spun cei care lucrează cu noi.
“Peste 99% dintre problemele noastre s-au rezolvat fără întârzieri — ce am apreciat cel mai mult a fost timpul de răspuns. Opt ani, în care HQ se ocupă de tot ecosistemul nostru IT din România.”
“Colaborăm excelent cu echipa HQ pe servicii IT încă din 2010. Îi recomandăm în primul rând pentru mentenanță, asistență tehnică și suportul pe care ni-l oferă, dar și pentru consultanță. De fiecare dată, fără excepție, echipa HQ a demonstrat profesionalism și promptitudine, iar auditurile noastre interne le-au confirmat profesionalismul.”
“Ce diferențiază HQ e abordarea proactivă — ne ajută să prindem problemele din timp, înainte să devină ceva serios. Din 2012, infrastructura noastră IT e pe mâini bune.”
Începe cu auditul.
Venim la sediul tău, evaluăm întreaga infrastructură IT și îți prezentăm concluziile într-un raport detaliat. Auditul este complet gratuit, nu implică nicio obligație contractuală, iar raportul îți rămâne indiferent de decizia pe care o iei.